Renault Arkana este noua vedetă a mărcii franceze, ea fiind scoasă în evidență în prezentarea făcută de șeful grupului francez, Luca de Meo. SUV-ul coupe a fost lansat în rețeaua comercială, inclusiv în România, la prețuri care se bat cu SUV-uri celebre deja din segmentul compact.
Renault Arkana, SUV-ul dezvoltat de constructorul francez pe platforma Dacia și transferat apoi pe noua platformă CMF-B, poate fi rezervat de clienții din România, începând de săptămâna viitoare.
Momentul istoric al mărcii Dacia, reprezentat de lansarea primului automobil electric de serie, a avut loc astăzi, la Paris, unde automobilul a fost prezentat chiar de CEO-ul Renault Group, Luca de Meo.
Dacia a publicat un prim video cu noul automobil electric Dacia Spring, care va avea premiera pe 15 octombrie, la Paris. Imaginile dezvăluie semnătura luminoasă în formă de Y, care a fost introdusă pe noile generații Logan și Sandero.
Renault va desfășura la Paris, între luna octombrie, în spațiul din Boulogne – Billancourt în care se află sediul companiei, un mini salon auto dedicat vehiculelor electrice și electrificate, numit Renault eWays. Aici vor avea premiera două modele 100% electrice: primul crossover electric Renault și modelul Dacia Spring.